Asociatia Firmelor Bihorene


Asociaţia Firmelor Bihorene este alaturi de românii sinistraţi!

Asociaţia Firmelor Bihorene la iniţiativa companiei  Romagent Consulting Broker de Asigurare SRL a demarat un proiect-fulger de strângere de fonduri pentru sprijinirea românilor din judeţele acoperite de zăpadă!

„De câteva zile privesc la televizor cu durere şi groază drama românilor din judeţele acoperite de zăpadă. Stau şi mă frământ şi mă întreb cu ce aş putea ajuta. Iată motivul pentru care vă scriu şi solicit tuturor membrilor Asociaţiei să pună mână de la mână pentru a face ceva în sprijinul acestor oameni. Să strângem fonduri, să cumpărăm alimente, apă şi lemne de foc, pe care apoi să le trimitem în zonele calamitate. Nu cred că trebuie multă vorbărie pe această temă. Doar puţină organizare. Eu voi sprijini această acţiune atât material cât şi cu prezenţa mea", ne-a scris Ovidiu Gabor, General Manager Consulting Broker de Asigurare SRL.

AFB a luat leagatura cu mai multi primari ai comunelor in nevoie si a decis sa indrepte ajutoarele catre localitatea  Maicanesti din judetul Vrancea. In urma discutiei cu primarul Necula Costel, acesta ne-a comunicat faptul  ca in localitatea lor nu a reusit sa ajunga nimeni de aproximativ doua saptamani si ca oamenii acestei localitati au nevoie de alimente de prima necesitate, ulei , zahar, paste, faina, paine...

Asociaţia Firmelor Bihorene se adresează acum tuturor companiilor private din judeţul Bihor, indiferent dacă acestea fac parte sau nu dintr-o organizaţie patronală, să se alăture acestei iniţiative „de suflet". Orice donaţie este binevenită şi va ajuta unul sau mai mulţi  români loviţi de soartă! Nu uitaţi: Împreună suntem mai puternici!!!

Pentru detalii, sunaţi la 0751-263.132, persoană de contact Radu Silaghi.

Parteneri AFB