Asociatia Firmelor Bihorene


AFB se implică în educația liceenilor din Oradea!

AFB

Asociația Firmelor Bihorene a depus un proiect educațional în programul de granturi al Raiffeisen Comunități denumit „SUNT TÂNĂR, DECI AM VIITOR!".

Obiectivul principal al acestui proiect este furnizarea către elevii de liceu din anii terminali de informații relevante pentru nevoile lor precum alegerea facultății, alegerea unei cariere, planificarea financiară, antreprenoriatul ca alternativă de top, abilități de comunicare și prezentare, soft skills etc.

Proiectul se va desfășura în colaborare cu instituțiile de învățământ, membrii Asociației sau trainerii acesteia (profesioniști în domeniul educației sau antreprenori de succes) urmând să preia orele de dirigenție și să predea în cadrul acestora.

Proiectul AFB a trecut deja de primele doua filtre, fiind aprobat de către Raiffeisen Comunități. Deci, suntem oficial în etapa finală, unde totul depinde de voturile dumneavoastră.

Ce rămâne de făcut?

Vă invităm să sprijiniți proiectul nostru și, împreună, să contribuim la educarea și dezvoltarea tinerei generații.

1. Votați-ne pe site-ul oficial al concursului. Necesită crearea unui cont - dureaza 2 minute (- https://raiffeisencomunitati.ro -> Program de Granturi -> Votează proiectul preferat -> Selectare jud. Bihor -> Selectare Proiect Sunt tânăr, deci am viitor! Sectiunea Educație.)

2. Incurajati-vă prietenii, cunoscuții să ne voteze proiectul.

 

Votați pentru ca AFB să obțină grantul Raiffeisen Comunități.

Vă răspundem cu drag la întrebări legate de proiect.

 

Conducerea AFB

Parteneri AFB