Taxa pe stalp
Comunicat de presă
Asociația Firmelor Bihorene- membră CONPIROM, în urma discuțiilor avute cu societățile comerciale din cele două parcuri industriale ale Mun. Oradea , în cea mai mare parte a acestora membre ale asociației noastre, am solicitat public stoparea unei anomalii apărute în textul proiectului de act normativ pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal care are ca principal efect instituirea unui impozit pe construcții în cuantum de 1,5 % din valoarea construcțiilor existente în patrimoniu la 31 decembrie a anului anterior, începand cu 1 ianuarie 2014.
O astfel de prevedere legală , propune aplicarea unui impozit retroactiv care într-un stat de drept ar fi considerată necostituțională.
De asemenea , abrogă în mod implicit o parte din facilitățile acordate prin actele normative care reglementează înființarea și funcționarea Parcurilor Industriale, și anume , scutirea de impozitul pe construcții pentru o perioadă determinată de timp.
Efectele principale pe care o astfel de masură le va genera sunt :
-blocarea imediată a investițiilor contractate dar nerealizate până în acest moment în Parcurile Industriale din Oradea în valoare de 100 miloane de euro ;
-nerealizarea a 2600 locuri de muncă fapt care va produce un impact negativ asupra pieței forței de muncă;
-relocarea investitorilor strategici către alte țări aflate în concurență directă cu România pe piața investițiilor străine;
-creșterea numărului de societăți aflate în insolvență;
-transmiterea unui mesaj de neîncredere pe termen lung pentru toți investitorii străini care ar dori să investească în țara noastră.
Urmare a celor aratate mai sus, AFB a înaintat o petiție către:
-Guvernul Romaniei, în atenția excelenței sale Primul Ministru al României, Domnul Victor Ponta,
-Ministerul Economiei, în atenția Ministrului Economiei, Domnul Constantin Niță și -Ministerul Finanțelor, în atenția Ministrului Finanțelor, Doamna Ioana Maria Petrescu,
prin care aducem la cunoștința autorităților publice centrale efectele generate de o astfel de prevedere legală și am solicitat totodată modificarea Normelor Metodologice de aplicare a L.571/2013 privind Codul Fiscal în sensul eliminării oricărei prevederi care să impună plata unui impozit pe construcții de 1,5 % în Parcurile Industriale.
În acest demers ne bucurăm de sprijinul nemijlocit al CONPIROM,
care la rândul său s-a angajat să realizeze aceleași demersuri până la modificarea normelor legale incriminate.
Oradea Radu Silaghi
20.05.2014 Director Executiv
Asociatia Firmelor Bihorene