300 reloaded în Oradea
Peste 300 de voluntari, angajaţi ai companiei Celestica Romania din Oradea, vor da o mână de ajutor la construirea locuinţei unei colege de-a lor.
Dacă în celebrul film 300, spartanii de la Termopile îşi apără cu viaţa cetatea, iată că în Oradea avem 300 de eroi, însă de altă natură. Ei dau dovadă de multă solidaritate unindu-şi forţele şi energiile pentru o faptă bună. 300 de voluntari din Oradea, angajaţi la aceeaşi companie, sar în ajutorul unei colege de muncă pentru a o ajuta să-şi îndeplinească visul de-o viaţă, acela de a avea o locuinţă decentă pentru ea, soţul ei şi fiica lor.
Mariana lucrează de ceva ani la Celestica, dar acum se află în concediul de îngrijire a copilului. Ea a depus o cerere pentru o locuinţă la asociaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş, iar acum au început lucrările la propria casă. Deşi nu s-au văzut de ceva vreme, colegii n-au uitat-o şi au făcut adevărate cozi să se înscrie în proiectul propus de Habitat în cadrul parteneriatului cu Celestica. Acesta a luat fiinţă în anul 2010 iar de atunci an de an compania îşi implică voluntarii în activităţi de voluntariat alături de Habitat, până în prezent ajutând la construirea mai multor locuinţe pentru cei aflaţi în nevoie.
"Ne bucuram sa continuam parteneriatul inceput acum patru ani cu Habitat pentru Umanitate. De asemenea ne bucuram sa vedem ca tot mai multi angajati Celestica se ofera voluntari in proiectele pe care le organizam pe tot parcursul anului. In acest an avem peste 300 de persoane care vor pune umarul la constructia unei case. Intamplarea, fericita, face ca de aceasta data sa construim casa pentru unul dintre angajatii nostri, selectati de catre Habitat ca urmare a aplicatiei in cadrul programului. Pe parcursul celor doua saptamani in care se va desfasura proiectul, avem bucuria sa avem alaturi de noi colegi din tari precum Canada, Germania, Cehia, Spania si Irlanda care si-au manifestat interesul de a participa alaturi de noi" a declarat Codruta Bala, Director Resurse Umane, Celestica Romania.
Constantin Guiaş, soţul Marianei, căruia prietenii îi spun Costeluş, provine dintr-o familie ce s-a destrămat pe când era copil. Aşa că la vârsta de 17 ani a plecat de acasă să muncească şi să-şi facă un rost în lume cu elanul specific vârstei, plin de speranţe să îşi clădească un viitor mult mai bun faţă de viaţa pe care a dus-o în copilărie. „Am încercat să fac de toate, dar încet încet am înţeles că aici, la mine în ţară, îmi va fi foarte greu, aşa că mi-a venit în minte gândul plecării..." povesteşte Costeluş. În acelaşi timp avea însă speraţa că lucrurile se vor îmbunătăţi, dar din păcate n-a fost să fie aşa şi pentru el.
A muncit în diferite domenii, de la construcţii la asigurări şi a început şi să cânte pe la petreceri, dar tot nu a reuşit să adune bani pentru casa la care visa din pruncie, vis care se tot îndepărta de el pe măsură ce trecea vremea. „... abia reuşeam să îmi plătesc chiria şi facturile. Aşa că bani de cheltuială rămâneau foarte puţini." Pe când credea că l-a părăsit norocul, acum 5 ani, a întâlnit-o pe Mariana, cea care-i va deveni soţie. „Soţia mea este o femeie simplă de la ţară, o femeie cu frică de Dumnezeu, foarte harnică, provenind dintr-o familie modestă. Tatăl ei s-a stins în urma unei boli incurabile pe când Mariana era studentă aşa că şi ea s-a lovit de multe greutăţi în viaţă."
După ce s-au căsătorit au încercat să ia un credit de la bancă pentru a-şi cumpăra o casă sau măcar un apartament, dar în zadar .... nici o bancă nu i-a considerat eligibili. În curând a venit pe lume şi Alexia, fiica şi bucuria vieţii lor, aşa că acum au încercat cu şi mai mare disperare să găsească o soluţie la nevoia lor de locuinţă. Au aflat de Habitat şi au decis să aplice şi ei pentru o locuinţă numărându-se acum printre viitorii beneficiari ai unei case Habitat. Iar acum nu mică le-a fost bucuria să afle că au 300 de prieteni cărora le pasă de soarta lor!