Let's Do It, Bihor! - 28 septembrie 2013 (rezultate parţiale)
În urma centralizării parţiale a datelor privind numărul de voluntari din judeţ, precum şi a numărului de saci colectaţi, echipa Let`s Do It, Bihor! în parteneriat cu Asociaţia Firmelor Bihorene anunţă participarea a 6.000 de bihoreni, care au adunat aproximativ 8000 de saci cu deşeuri.
Până în acest moment (duminică, ora 15 - n.r.), s-au primit date din partea a 48 de primării, urmând ca până marţi să se raporteze numerele înregistrate de celelalte primării şi instituţii care şi-au anunţat implicarea.
De asemenea, au fost centralizate datele primite din partea a 40 de şcoli, iar până la sfârşitul săptămânii viitoare vom putea anunţa rezultatele înregistrate de celelalte 24 de şcoli înscrise.
După cum s-a stabilit iniţial de către echipa de organizare, au fost curăţate în mare parte malurile Crişului Repede şi ale pârâului Peţa. Primăria Oradea şi Zona Metropolitană Oradea au fost foarte operativi în colectarea şi depozitarea deşeurilor, implicând într-o manieră eficientă firmele de salubritate.
Cele mai importante cantităţi de deşeuri de la nivel urban s-au raportat în zona malurilor pârâului Peţa. De asemenea, 25 de saci au fost colectaţi de către un grup de elevi participanţi în zona Podului Ovidiu Densuşianu.
În teritoriu, a existat o moblizare masivă, astfel încât impactul asupra mediului a fost unul sesizabil. Spre exemplu, în comuna Tinca, 482 de voluntari au adunat 575 de saci, iar în Aleşd şi Bratca, numărul participanţilor a depăşit 200 de cetăţeni. Implicarea instituţiilor a generat rezultate importante precum cele aparţinând Administraţiei Bazinale de Ape Crişuri, care a mobilizat şi voluntari din zona localităţilor Stânceşti, Drăgăneşti, Bunteşti, Ţigăneştii de Beiuş şi Poienii de Sus (aproximativ 500 de participanţi). Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bihor a făcut curăţenie în 5 zone diferite ale judeţului, participând cu un efectiv de 126 de persoane.
De apreciat este sprijinul acordat de către Penitenciarul din Oradea, care a implicat 70 de deţinuţi şi 40 de gardieni. Firmele au contribuit într-o manieră eficientă la ecologizarea judeţului. Connectronics a reuşit să colecteze un număr de 300 de saci, implicând 75 de voluntari în zona localităţii Sântion. Celestica a contribuit la igienizarea Pădurii Nojorid, reuşind să adune 250 de saci prin cei 70 de angajaţi.
Oradea Transport Local S.A. a pus la dispoziţia voluntarilor 2 autobuze pentru a se deplasa către zonele de curăţenie, iar Lotus Center a reprezentat partenerul logistic, oferind spaţiu de desfăşurare pentru 28 septembrie, precum şi mese, scaune respectiv acces la curent. Ediţia din acest an s-a bucurat de o deschidere importantă din partea autorităţilor, care s-a reflectat atât în numărul primăriilor implicate cât şi în numărul instituţiilor de învăţământ participante. Coordonatorul proiectului, Mihai Pop, remarcă următoarele: „Bihorenii au demonstrat că sunt oameni de cuvânt şi au ieşit la curăţenie. Prin efortul lor colectiv, mediul s-a bucurat de atenţia cuvenită. Pornind de la această acţiune, oamenii ar trebui să aplice în fiecare zi principiile care stau la baza educaţiei ecologice. Numai în acest fel, eforturile depuse de 6000 de oameni nu vor fi în zadar." . În termen de două săptămâni, organizatorii vor prezenta rezultatele finale în cadrul unei conferinţe de presă, moment în care vor fi precizate toate entităţile care au contribuit la marea curăţenie din judeţul Bihor.
De asemenea, am ataşat câteva imagini primite din judeţ, iar pentru mai multe fotografii, vă rugăm să accesaţi pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/LetsDoItBihor/photos_albums.